Despre orasul marocan
Casablanca este cel mai mare oras din Maroc, aflat in vestul tarii, pe partea cu Oceanul Atlantic. Acesta este de asemenea unul dintre cele mai mari si mai importante orase din Africa, atat din punct de vedere economic, cat si demografic. Casablanca este portul principal din Maroc, avand si rolul unui centru financiar foarte important pentru intregul continent african. Aproape tot comertul exterior al Marocului se efectueaza prin oras si portul acestuia. Casablanca este si un important centru turistic, fiind un oras Islamic cosmopolit, unde turistii pot admira multe obiective importante, printre care una dintre cele mai mari moschei din lume, Marea Moschee Hassan II.
Istoricul regiunii
Zona este locuita inca din Evul Mediu, cand orasul se numea Anfa si a fost un mic regat care s-a dezvoltat continuu. Prin secolul al XIV-lea, Anfa a devenit un important port, iar in secolul al XV-lea era deja un stat independent. Anfa a fost distrusa de portughezi in 1468, care au construit, apoi, o fortareata si un oras in jurul sau, pe care l-au numit Casa Branca. Apoi, a urmat perioada de stapanire a spaniolilor, intre 1580 si 1640, insa portughezii au recastigat orasul. In 1907, insa, orasul a fost ocupat de Franta, perioada in care s-a dezvoltat foarte mult si s-a construit chiar partea moderna a sa. De asemenea, in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial, Casablanca a fost unul dintre cele trei puncte de debarcare in timpul invaziei Aliatilor din nordul Africii. Pe 2 martie 1956, Maroc si-a castigat independenta fata de Franta, iar astazi orasul este in plina dezvoltare.
Atractii turistice renumite
Daca v-ati planificat sa descoperiti adevarata atmosfera si farmecul orasului, va recomandam sa faceti din timp rezervare pentru bilete de avion spre Casablanca. Fly Go va recomanda urmatoarele atractii turistice: Moscheea Hassan II, Catedrala Sacre Coeur, Primaria orasului, Muzeul Iudaismului Marocan, Parcul Acvatic Tamaris, Villa des Arts, Cartierul New Medina, Old Medina, Piata Mohammed V, Piata Natiunilor Unite, Piata Centrala – Marche Central, cladirea Mahkama du Pacha, Moscheea Al Qods, Palatul Regal din Casablanca, Parcul Isesco, Sinagoga Beth-El, Muzeul Abderrahman Slaoui, cartierul Habpus, plajele Ain Diab si La Corniche. O alta recomandare este sa vizitati imprejurimile si sa va bucurati de natura inconjuratoare, cladirile si locurile traditionale din Casablanca.
Zboruri low cost spre Casablanca
Exista mai multe companii aeriene care opereaza zboruri spre aceasta destinatie, precum Lufthansa, KLM sau Alitalia, si puteti consulta usor informatii despre oferta acestora, pentru ruta Bucuresti Casablanca, prin motorul de cautare Fly Go, care permite compararea si rezervarea celor mai ieftine bilete de avion spre oras. Aeroportul International Mohammed V serveste orasul si este localizat in apropiere, in Nouaceur Province. Punctul de tranzit aerian local este cel mai important aeroport din Maroc si are rolul de hub pentru companiile aeriene Royal Air Maroc, Jetairfly, Air Arabia Maroc si RAM Express. Alte companii aeriene renumite care opereaza zboruri in acest aeroport sunt urmatoarele: Air France, easyJet, Emirates, Qatar Airways, TAP Portugal, Turkish Airlines si Vueling.
Va invitam sa accesati sectiunea din partea superioara, in stanga paginii, unde puteti face multiple filtrari pentru rezervarea biletelor de avion spre Casablanca. Aveti acum posibilitatea de a identifica oferta de zboruri a tuturor companiilor aeriene recunoscute precum Lufthansa, KLM sau Alitalia, si de a compara preturile pentru bilete de avion online. In cadrul sectiunii de cautare oferte zboruri, selectati datele si destinatiile de calatorie, iar in cazul in care aveti o perioada flexibila pentru vacanta in Maroc, selectati cautari pentru mai multe intervale de timp si veti gasi in acest mod cele mai bune oferte pentru bilete de avion, mai ales ca puteti opta si pentru varianta de zboruri combinate, prin care alegeti companii aeriene diferite pentru plecare si intoarcere.
Cu sprijinul agentiei de turism Fly Go Voyager, acum este usor sa verificati programul pentru curse aeriene catre Casablanca, din orice loc, iar echipa noastra de operatori va sta la dispozitie cu detalii suplimentare pentru a rezerva hoteluri, bilete de avion ieftine sau pachete turistice in cel mai scurt timp posibil. Va rugam sa ne contactati la numarul de telefon 031 9988, sau pe adresa de e-mail info.ro@flygogroup.com.